Sămânța bună

În secolul al XVII‑lea era obligatoriu ca fiecare soldat britanic să poarte o Biblie în bagajul său. Un tânăr fusese condamnat, iar acum se înrolase în armată doar pentru că spera ca, în secret, să facă rost de pradă de război. La sfârșitul unei încordate zile de luptă, introduce și el mâna în buzunarul cu provizii. Acolo dă de Biblie. Observă în coperta ei o străpungere misterioasă. Un glonț intrase în Biblie, fără să o străpungă de tot. Vârful glonțului se înfipsese în cartea Eclesiastul. Acolo el citește: „Bucură‑te, tinere, în tinerețea ta și să te înveselească inima ta în zilele tinereții tale și umblă pe căile inimii tale și după privirea ochilor tăi; dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată“ (Eclesiastul 11.9).

Conștientizează imediat că Dumnezeu era Cel care îi vorbea, căci, fără Biblie, el ar fi fost ucis! Își imaginează cum ar fi fost dacă ar fi murit nepregătit. Își dă seama că nu putea sta în fața lui Dumnezeu. Cunoștea vestea bună a lui Isus Hristos, dar nu o luase în serios până acum. Această experiență devine însă pentru el punctul de cotitură: Îl primește pe Domnul Isus ca Mântuitor al său și experimentează o schimbare fundamentală în viață. Îi place de acum să spună: „Bibliei mele îi datorez nu numai viața trupului meu, pe care a păstrat‑o pe câmpul de luptă, ci și viața sufletului meu, pe care am găsit‑o în Isus Hristos“. Dumnezeu le vorbește oamenilor în mii de feluri: prin eșecuri, prin răspunsuri la rugăciuni, prin lovituri în viață sau, poate, prin această relatare. El vrea să ne convingă de faptul că există și că ne cheamă personal la El.