Sămânța bună

Versetul de astăzi conține cuvântul pe care i l‑a adresat profetul Ieremia lui Baruc. Acest om credincios l‑a sprijinit pe Ieremia atunci când era respins de camarazii săi; el a scris pe un sul cuvintele pe care le‑a dictat profetul. Dar împăratul a respins acest mesaj divin și a ars sulul. Dezamăgit, Baruc a exclamat: „Vai de mine! pentru că Domnul a adăugat întristare la durerea mea“ (Ieremia 45.3).

Ni se întâmplă și nouă să fim descurajați și dezamăgiți? De ce se întâmplă aceasta? Poate motivul este că ne‑am așteptat la ceva mai bun. Sau poate că am sperat la lucruri mari pentru noi. În calitate de credincioși, de obicei nu ne așteptăm la prestigiu în această lume fără Dumnezeu, dar poate că avem o dorință ascunsă, de a deveni mari printre copiii lui Dumnezeu.

Ucenicii au căzut în această capcană – ei s‑au întrebat care ar fi mai mare între ei. Pentru a‑i corecta, Domnul a luat un copilaș lângă El și a declarat: „Cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare“ (Luca 9.46‑48). Dar ei au uitat foarte repede această lecție. Puțin mai târziu, o altă ceartă s‑a iscat între ei, în legătură cu cine dintre ei avea să fie considerat cel mai mare. De această dată, Domnul Isus le‑a îndreptat atenția ucenicilor la smerenia Sa: oricine dorește să‑L urmeze pe El trebuie să‑i slujească pe alții cu smerenie, așa cum El, Învățătorul, a dat exemplu (Luca 22.24‑27).