Sămânța bună
Să nu vi se tulbure inima!
Să nu vi se tulbure inima! Voi credeți în Dumnezeu; credeți și în Mine!
Ioan 14.1
Domnul Isus le făcuse cunoscut ucenicilor că unul avea să‑L trădeze, că altul urma să se lepede de El și, de asemenea, că El Însuși urma să Se înalțe la cer. Este greu să ne imaginăm că, înainte de moartea lui Isus, printre cei doisprezece se afla unul pe care Domnul îl numește „fiul pierzării“. Iuda Iscarioteanul: un ucenic fals în mijlocul ucenicilor adevărați! Legătura lui pur exterioară cu Isus nu l‑a schimbat și nu l‑a putut mântui. Toate aceste vești apăsau greu. Evenimentele care urmau își aruncau umbra întunecată asupra inimilor lor, astfel că ei erau deosebit de întristați și de tulburați.
Rugăciunea Domnului are în continuare un scop: ca ucenicii Lui să aibă parte de propria Sa bucurie. Cu cât cei credincioși devin mai conștienți de dragostea Tatălui lor ceresc, cu atât bucuria lor va crește. Prin urmare, Domnul le spune: „Să nu vi se tulbure inima“. Cine altul decât El putea rosti astfel de cuvinte mângâietoare, într‑un moment atât de greu? Ei credeau într‑un Dumnezeu pe care niciodată nu‑L văzuseră. Fiindcă Hristos urma să plece la Tatăl, acest lucru trebuia să fie valabil și în privința Lui: „Credeți și în Mine“. Ei nu aveau să‑L mai vadă, însă trebuia să rămână uniți cu El prin credință. Astfel, ca Om în gloria cerească, El urma să devină sursa puterii și sprijinul inimii lor.
Aceste cuvinte ni se aplică și nouă. Când inimile noastre sunt zdruncinate de diverse evenimente sau experiențe, putem privi prin credință la Domnul Isus și putem găsi în El o adevărată mângâiere. Chiar dacă toți ne dezamăgesc, chiar dacă lumea ne ispitește, chiar dacă piere orice sprijin pământesc, Hristos glorificat rămâne sursa continuă a credinței noastre.