Sămânța bună
Ce învățăm de la Ioan Botezătorul?
Era un om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.
Ioan 1.6
Versetul de astăzi dă startul relatării despre Ioan Botezătorul în Evanghelia după Ioan. Istoria lui ne vizează direct, așa că o vom privi cu mare atenție.
Ioan „era un om“. A venit în lume, a trăit ca un copil și a devenit un om matur; a fost o ființă umană ca tine și ca mine, însă cu o relație personală cu Dumnezeu. Aceasta a dat sens vieții lui. Te consideri o persoană lipsită de preț? Dacă‑i așa, atunci nu uita că o persoană mântuită prin credința în Domnul Isus este de mare valoare pentru Dumnezeu!
Ioan era „trimis de la Dumnezeu“. A înțeles foarte devreme că întreaga lui viață Îi aparținea lui Dumnezeu și s‑a pus de timpuriu la dispoziția Lui, lăsându‑L pe El să decidă cum anume, unde anume și când anume să‑L slujească. Te‑ai hotărât să trăiești pentru Mântuitorul? Dacă‑i așa, atunci nu uita că El dorește să te trimită în lume ca martor al Său, astfel încât și alții să‑L poată cunoaște pe acest Mântuitor!
Numele Ioan înseamnă „Domnul este plin de har“. În mod evident, numai harul lui Dumnezeu a făcut ca Ioan Botezătorul să fie trimis să mărturisească despre El și să‑L slujească. De aceea, el a considerat ca un privilegiu să fie „glas al unuia care strigă“ (Ioan 1.23). Domnul ți‑a încredințat deja o lucrare? Dacă‑i așa, atunci nu uita că, indiferent dacă este o lucrare mică sau o lucrare mare, nu o meriți nici pe una, nici pe alta, căci totul este numai har!