Sămânța bună

Era o zi de primăvară cu soare strălucitor. Pescarul își curăța mrejele dimineața pe malul unui râu. Și, în timp ce se adâncea în lucrul lui, a observat că, alături de el, pe o grămadă de pietre, se odihnea un vultur tânăr și viguros. Era o pasăre de o rară frumusețe, cu o înfățișare semeață, pe care pescarul o admira satisfăcut. Deodată vulturul și‑a desfăcut aripile, îndreptându‑se brusc, ca o săgeată, spre cerul albastru, zburând sus, tot mai sus. Ai fi zis că voia să ajungă până la soare. Curând se mai zărea în înălțime doar un punct negru. Dar iată că punctul se tot mărea și pescarul putea vedea de acum cum pasărea se rostogolea spre pământ nu cu zborul maiestuos și liniștit, ci biruit până la neputința de a se mai menține în văzduh. Și, ca un fulger, s‑a prăbușit în apă, la câțiva metri de mal. Pescarul a sărit în barcă și, după câteva vâsle, a ajuns vulturul pe care l‑a și pus în barca lui. Dar regele păsărilor era mort! Când pescarul l‑a cercetat, a putut descoperi mușcătura unei vipere mici, încă agățate de pieptul vulturului. Ce se întâmplase? În timp ce pasărea se odihnise pe grămada de pietre, vipera se târâse să se ghemuiască sub aripile lui calde, iar veninul său pusese capăt vieții pline de vigoare a tânărului vultur. De ce părăsise pasărea aerul curat și limpede al înălțimilor, unde era destinată să stea, și de ce coborâse ea atât de jos, acolo unde vipera își pândea prada? Aceasta i‑a adus moartea.

Veghează asupra gândurilor tale; ele devin cuvinte! Veghează asupra cuvintelor tale; ele devin fapte! Veghează asupra faptelor tale; ele devin obiceiuri! Veghează asupra obiceiurilor tale; ele devin caracter! Veghează asupra caracterului tău; el devine destinul tău!