Sămânța bună

Prin imaginea acestor ape mari, din care a fost scos, psalmistul zugrăvește două aspecte ale mântuirii.

Pe de o parte, mântuirea de păcate. David se vedea înecându‑se. Atunci Dumnezeu intervine de sus, apucându‑l și trăgându‑l din apă. Nu este acesta tabloul convertirii noastre? Ne aflam într‑o vâltoare care ne îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Eram trași în adâncuri de păcatele noastre. Ne îndreptam inevitabil spre pieirea eternă. Atunci am auzit evanghelia harului: Dumnezeu nu vrea să fim pierduți. Am ajuns să‑L cunoaștem pe Isus Hristos, care a venit în lume pentru a‑i mântui pe păcătoși. Am strigat la El cu credință, iar El Și‑a întins mâna, ne‑a scos din apă și ne‑a așezat picioarele pe stâncă. Acum nu ne mai așteaptă condamnarea. Suntem mântuiți pentru timp și pentru eternitate.

Pe de altă parte, mântuirea în viața de credință. În mod constant, în viața noastră apar situații care ne copleșesc. Pare că ne înecăm în probleme. Putem fi surprinși de unele întâmplări care ne duc departe de locul în care am fi vrut să ajungem. Când însă Îl chemăm în ajutor pe Domnul, El Își întinde mâna și ne ține strâns, astfel încât să nu ne scufundăm. Putem fi siguri că El ne va duce prin toate dificultățile noastre către căminul nostru ceresc. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării, dar să ne străduim să înțelegem scopul divin. Scoaterea cu totul din încercare ar putea fi uneori cea mai rea soluție pentru noi.