Sămânța bună

„Am împachetat aproape totul“ – îi spunea un tânăr credincios prietenului său când își făceau bagajele pentru călătorie – „și acum mai am de pus doar un ghid turistic, o oglindă, un binoclu, o lampă, un volum de poezii, un pachet de scrisori, o carte de cântări, un ciocan și o mulțime de cărți“. „Doar nu vrei să le îndeși pe toate acestea…“ „Ba da“, a spus el bucuros punându‑și Biblia în geamantan și trăgând fermoarul. „Ah, ce comoară minunată este Cuvântul scris al lui Dumnezeu!“

Originea divină a Bibliei este de necontestat. Să privim doar trei indicii. Primele capitole din Geneza descriu evenimente care sunt cu totul în afara oricărei cunoștințe omenești. Felul în care au fost create cerurile și pământul prin lucrarea măreață a lui Dumnezeu presupune o măsură de cunoaștere pe care scriitorul Genezei o putea primi numai de la Dumnezeu, prin revelație. Cărțile istorice din Vechiul Testament au un caracter aparte, care nu se regăsește niciunde în istoria umanității. Marii oameni ai credinței prezentați aici nu sunt nicidecum zugrăviți ca eroi. Avraam a sperat dincolo de orice speranță și a fost numit prietenul lui Dumnezeu, iar David, mărețul rege, poartă titlul de om după inima lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, Biblia consemnează și eșecurile lor. În Cărțile profetice observăm cât de direct Se adresează Dumnezeu oamenilor. Nu există nicio urmă de ezitare sau de reținere; „așa zice Domnul“ este o expresie care apare de aproximativ 350 de ori. Prin profeții Săi, cu putere și cu autoritate, Dumnezeu pune Cuvântul Său în conștiința oamenilor.