Sămânța bună
Stare de șoc, nu de bucurie
Dar Irod, împăratul, auzind, s-a tulburat, și tot Ierusalimul împreună cu el.
Matei 2.3
Acest verset din Biblie aruncă o lumină asupra condițiilor care predominau în Ierusalim în momentul nașterii lui Isus. Regele evreilor promis de mult timp, Isus Hristos, Se născuse în sfârșit, dar elitele națiunii nu știau acest lucru. Ignoranța regelui Irod nu trebuie să ne surprindă, pentru că el nu era evreu, ci un idumean, descendent al lui Esau, fratele lui Iacov. Nu ar fi trebuit să știe cărturarii evrei despre acest mare eveniment? Nu așteptau ei nașterea lui Mesia?
În Luca 2 citim că nașterea Răscumpărătorului a fost anunțată cu mult timp înainte unor persoane simple, temătoare de Dumnezeu. Într-adevăr, „Domnul Se destăinuie celor care se tem de El“ (Psalmul 25.14). Vestea era pentru cei care credeau în Dumnezeu și Îl onorau. Așa erau păstorii din Betleem și alți oameni temători de Dumnezeu. Mai rău, și ei au fost „tulburați“, la fel ca Irod, când au auzit că S-a născut „Împăratul iudeilor“ (Matei 2.2). Aceasta a fost situația în momentul întrupării Mântuitorului: stare de șoc, nu de bucurie. Clasa conducătoare romană era urâtă de evrei, iar regimul despotic al lui Irod îi teroriza. Cu toate acestea, au preferat-o în locul domniei Fiului lui Dumnezeu. De ce? Isus Hristos a venit la ei pentru a-i elibera de orice jug care îi asuprea. Dar ei au ales mai degrabă să trăiască sub dominație străină și sub puterea păcatului, decât să-L recunoască pe Isus ca Domn al lor. Cu toate acestea, atunci, la fel ca astăzi, există persoane care acceptă eliberarea lui Hristos și Îi slujesc Mântuitorului cu bucurie. Te alături și tu?