Sămânța bună

Femeia din Samaria (6)

Atunci femeia și-a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut: nu cumva Acesta este Hristosul?“. Ei … veneau spre El.

Ioan 4.28-30

Întâlnirea dintre Fiul lui Dumnezeu și această femeie samariteancă fusese una plină de lucruri neprevăzute: El binevoise să-i vorbească; îi ceruse cu smerenie apă să bea; apoi îi oferise „apa vie“; în cele din urmă, i-a revelat întreaga ei viață și stare. Că acest Străin trebuie să fie Profet, acest fapt era cu totul limpede. Însă după aceea, El vorbise într-un mod atât de impresionant despre Dumnezeu și Tatăl și înlăturase tradițiile religioase ale samaritenilor și ale iudeilor. Era deci posibil ca El să fie Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel îndelung-așteptat? Femeia, cu prudență, aduce în discuție acest subiect. Așadar, venise momentul în care Hristos să i Se reveleze: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine“. Copleșită de prezența Răscumpărătorului, femeia a uitat pentru ce venise la fântână, și-a lăsat găleata acolo și s-a grăbit să se întoarcă în cetate, pentru a împărtăși cu alții această veste minunată. Ea le-a spus locuitorilor cetății că Isus îi știa întreaga viață, așa că El trebuie să fie Mesia cel promis. Nu putea ține pentru ea această extraordinară experiență. Ce așezare năvalnică a valorilor în viața ei! Ea a exprimat această convingere sub forma unei întrebări, însă fără să aibă vreo îndoială, ci fiind uimită de ceea ce experimentase în prezența Fiului lui Dumnezeu. Au venit astfel și alții să-L cunoască pe Isus. Cu toată ignoranța ei, ea ne dă un bun exemplu. A înțeles o lucrare la îndemâna fiecăruia dintre noi, aceea de a-i conduce la Isus pe cei din jur. În cele din urmă, mulți au crezut și au mărturisit că El era „Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.39-42).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 63.15-64.12 · Marcu 3.1-12