Sămânța bună

Predica de la mina de cărbuni (1)

Iar el a zis: „Cine ești, Doamne?“. Și El a spus: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți!“.

Fapte 9.5

Câțiva mineri stăteau așteptând pachetul cu contribuția săptămânală. Unul a spus: „Fred, am auzit că te-ai făcut religios de săptămâna trecută. Mai avem 5 minute de așteptat. Zi-ne o predică!“. Ceilalți au încuviințat. „Dar o predică cum trebuie începe cu Biblia. Asta o să fie ceva bun!“

Fred a ezitat la început, apoi a spus:

Textul meu este cuvântul pe care Isus l-a spus lui Saul din Tars: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“. Acum, băieți, ascultați! Cu două săptămâni în urmă blestemam și juram că nu există Dumnezeu. Acum știu că El este Tatăl meu. Știu de asemenea că El este Mântuitorul și că m-a salvat. O să vă zic cum s-a întâmplat.

Miercurea trecută eram la schimbul de seară și am pierdut ultimul autobuz către casă, așa că a trebuit să merg pe jos aproape 10 kilometri. Era frig și întuneric și cu greu vedeam drumul. Cum mă chinuiam să merg prin beznă, mi-am adus aminte de o vorbă a mamei. Ea spunea că sunt două drumuri în viață: unul care conduce la Dumnezeu, iar celălalt care conduce la pieire (Matei 7.13,14). Mi-am dat seama dintr-odată că sunt pe drumul spre pieire. Am plâns cu amar: „O, Dumnezeule, salvează-mă!“. Apoi mi-am amintit de un alt text din Biblie pe care mama mă învățase. Era ce a auzit Saul din Tars: „Eu sunt Isus pe care tu Îl persecuți“. Aceste cuvinte m-au lovit puternic.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Isaia 11.1-12.6 · Fapte 24.10-21