Sămânța bună
Ce sfat îmi dai?
Cel înțelept ascultă sfatul.
Proverbe 12.15
Atunci când cineva se află într-o situație complet nouă, ar putea foarte bine să ceară sfat unei persoane cu experiență. Este normal când copiii cer sfaturi părinților. Dacă relația din familie este bună, copiii vor lua în considerare și vor accepta sfatul lor. Mai târziu în viață le cerem sfat specialiștilor, de exemplu unui doctor, când ne confruntăm cu o problemă de sănătate. Dacă avem încredere în el, vom ține cont de ceea ce ne spune. Dacă am ști că există cu adevărat cineva care poate să evalueze corect fiecare situație din viața noastră și care poate să ne indice care este decizia cea bună pe care trebuie să o luăm, nu am merge noi la acea persoană? În ce ne privește, noi știm că Domnul Isus poate face lucrul acesta! El ne cunoaște perfect, mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. El de asemenea cunoaște consecințele oricărei decizii pe care am putea-o lua și, prin urmare, cea care ar fi corectă. Unul dintre numele Lui din Isaia este „Sfetnic“ (Isaia 9.6). În Psalmul 32.8, El îl asigură pe credincios: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta“. El este întotdeauna gata să ne sfătuiască. Iar modul în care ne răspunde este doar decizia Lui: El poate face acest lucru fie prin Cuvântul Său, fie direct prin gândurile noastre, fie prin circumstanțele din viața altor credincioși. Vreau eu astăzi sfatul Lui? I-am cerut Lui aceasta în rugăciune? Am răbdare să aștept până când El îmi va răspunde? Urmez eu indicațiile Lui? Biblia îi numește pe cei care ascultă sfatul lui Dumnezeu ca fiind „înțelepți“. „La El este înțelepciunea și tăria; la El, sfatul și priceperea“ (Iov 12.13).