Sămânța bună

După ce Domnul Isus a primit vestea cu privire la boala lui Lazăr, a mai rămas două zile în locul în care era, împreună cu ucenicii Săi. Cel mai probabil, călătoria pe jos înspre Betania le-a luat încă două zile. Când au ajuns acolo, Lazăr murise deja și se afla în mormânt de patru zile. Potrivit obiceiurilor din est, înmormântarea a avut loc în ziua morții.

De altfel, la acea vreme, în Israel nu se practica incinerarea trupului. În vremurile de demult, oamenii își îngropau morții, după cum i-a spus Dumnezeu lui Avraam (Geneza 15.15) și după cum El Însuși l-a îngropat pe Moise (Deuteronom 34.6). Trupul nostru are mare importanță în ochii lui Dumnezeu. Acest lucru devine clar atunci când trupul celor răscumpărați este numit „templu al Duhului Sfânt“ (1 Corinteni 6.19). Mai mult, trupul muritor, care este îngropat, este comparat cu un grăunte semănat, care mai apoi este înviat și schimbat (1 Corinteni 15.35-48). Înmormântarea exprimă așa cum se cuvine acest lucru.

Mulți dintre iudeii care încercau să le mângâie pe cele două surori din cauza pierderii suferite veniseră să jelească în Betania. Marta, care la vizita anterioară a Domnului Isus era extrem de ocupată, acum a ieșit în întâmpinarea Domnului, în timp ce Maria, care la prima vizită a Domnului se așezase liniștită la picioarele Lui, aici vedem că ședea în casă și aștepta, de data aceasta jelind.