Sămânța bună
Cezar Manati și Carlo Donaldi
Hristos a murit pentru noi.
Romani 5.8
În anul 1848, regatul Sardiniei-Piedmont s-a aflat în fruntea mișcării pentru unificarea Italiei. Stăpânirea austriacă urma să fie cucerită printr-o campanie militară. Guvernul din Piedmont a mobilizat 100.000 de oameni. Mulți tineri au fost smulși din casele lor și s-au confruntat cu suferința și cu pericolele războiului. Tânărul Cezar Manati tocmai se căsătorise. Și el a fost recrutat și nu a putut refuza să meargă la luptă. Carlo Donaldi, pe de altă parte, unul dintre verișorii lui Cezar, nu a fost chemat la serviciul militar. El l-a însoțit pe vărul său până la punctul de recrutare. Pe drum, Carlo i-a spus: „Cezar, îngrijorarea ta mă afectează. Dă-mi uniforma ta. Îți iau locul. Dacă voi muri, să-ți amintești că te-am iubit“. Carlo și-a pus în aplicare gândul. El s-a înrolat, a luptat și a fost răpus. Pe piatra sa funerară este inscripționat următorul mesaj: Cezar Manati înlocuit în serviciul militar de către suplinitorul său, Carlo Donaldi.
Cezar nu a mai fost chemat în armată. Carlo a îndeplinit cerințele legii în locul lui.
Principiul substituției este filonul Bibliei: Isus Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele tuturor celor care cred în El, ca Înlocuitor al lor pe crucea de la Calvar. El a îndeplinit ceea ce neprihănirea lui Dumnezeu cerea, o dată pentru totdeauna. Astfel, Dumnezeu îi poate ierta pe toți cei care și-au pus încrederea în Hristos și în lucrarea Lui de răscumpărare. Relația lor cu Dumnezeu a fost rezolvată pentru totdeauna.