Sămânța bună

În timp ce Isus Se apropia de poarta cetății Nain, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime, un cortegiu funerar tocmai ieșea din cetate. O văduvă își pierduse unicul fiu. O durere de nedescris! Odată cu fiul iubit, femeia își pierduse singurul sprijin pe care l-ar fi putut avea în viitor. Locuitorii din Nain și-au arătat compasiunea, dar lucrul acesta nu a fost de mare ajutor. Când a văzut Isus aceasta, „I s-a făcut milă de ea“. Acest fapt înseamnă mai mult decât o emoție. Isus a empatizat cu acea femeie îndurerată așa cum nimeni altcineva nu ar fi putut-o face. El nu numai că i-a văzut disperarea și nu numai că i-a simțit măsura durerii și a îngrijorării cu privire la viitor, dar a și suferit alături de ea; inima Lui a fost profund mișcată. Domnul i-a spus femeii îndoliate: „Nu plânge!“. Astfel de cuvinte, bineînțeles, nu interzic plânsul pentru cei care sunt întristați. Ceea ce spune aici Isus anticipă ce El avea de gând să facă. Înainte să ne ridice durerea, El dorește să Îi simțim compasiunea. El a făcut un pas înainte. Cităm adesea acest pasaj când oamenii bolnavi sau necăjiți vin la Isus pentru ajutorul Său. În fața Lui se afla acum o persoană îndoliată, a cărei situație era, din punct de vedere omenesc, fără speranță, iar El ia inițiativă. Isus atinge sicriul, iar cei care-l duceau se opresc. Apoi Salvatorul îi vorbește persoanei decedate: „Tinere, ție îți spun: ridică-te!“. Și mortul a venit la viață! În ce mod impresionant dovedește Domnul Isus că are putere și asupra vieții și asupra morții! În același timp, ce milostiv este El, venindu-ne grabnic în ajutor, atunci când nu se vede nicio soluție!