Sămânța bună

Radarul marin

Umblăm prin credință, nu prin vedere.

2 Corinteni 5.7

Cu câțiva ani în urmă, ceața pe Canalul Mânecii a fost atât de groasă, încât nu puteam vedea apa din jur. Vasul pe care eram și-a menținut însă cursul, fiindcă radarul detecta ce era înainte. Puteam deci vedea pe ecran imaginea ambarcațiunii care mergea în fața noastră. Radarul putea răzbate prin ceață, făcând să fie vizibil vasul de dinaintea noastră.

Tot așa, credința este un fel de radar, oferind siguranță împotriva necunoscutului, atunci când suntem înconjurați de norii groși și întunecați ai încercării. Credința nu argumentează, ci crede, în mod simplu, ceea ce a spus Dumnezeu. Dacă este vorba despre creația universului, de exemplu, credința va recunoaște faptul că tot ceea ce vedem nu poate fi rodul întâmplării, ci a fost creat prin cuvântul rostit de Dumnezeu. Aceasta oferă siguranță credinței. Prin contrast, nenumăratele ipoteze avansate pentru a înlătura posibilitatea existenței unui Dumnezeu Creator induc incertitudine, de vreme ce se contrazic unele pe altele. În spatele lor este intenția diavolului de a-i rătăci pe oameni, de a-i face să nu se încreadă în Dumnezeu și de a nu avea nicio relație cu El. Din grădina Eden încoace, cuvintele lui au fost întotdeauna: „Oare a zis Dumnezeu…?“ (Geneza 1.3).

Credința nu este nici formă de auto-sugestie, nici stare emoțională bazată pe sentimente spontane, ci este convingerea cu privire la existența lui Dumnezeu și la adevărul cuvintelor Lui! Dumnezeu a vorbit în trecut și vorbește și astăzi prin intermediul Bibliei, iar Cuvântul Său este adevărul (Ioan 17.17).

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Geneza 14.13-24 · 2 Petru 2.17-22