Sămânța bună
Emaus
Doi dintre ei mergeau în aceeași zi spre un sat, al cărui nume era Emaus, la șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră. Și a fost că, pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
Luca 24.13-15
Doi ucenici se întorc în satul lor natal, Emaus, aflat la circa 10 kilometri de Ierusalim. Sunt triști și dezorientați. Toate speranțele lor că Mesia îi va scăpa de stăpânirea romanilor fuseseră spulberate. La instigarea curții supreme de justiție evreiască, tocmai romanii, cei atât de mult detestați de evrei, L-au răstignit pe Mesia al lor, pe Isus, în afara porților Ierusalimului. Un Necunoscut Se apropie, merge cu ei, îi întreabă, vorbește inimilor lor. „Rămâi cu noi, căci este spre seară“ (Luca 24.29), Îi spun ei Străinului. În casă, la masă, în momentul rugăciunii, Străinul este în sfârșit recunoscut: este Isus. Dar dispare imediat, pentru că de atunci înainte vrea să-i conducă pe ai Săi numai prin credință. Nu este oare pentru ei, ca și pentru noi, un loc în care se gustă binecuvântarea deplină? Era un lucru cât se poate de adevărat că Domnul Isus Își sacrificase de bunăvoie viața pe crucea de la Golgota, pentru ca noi să putem fi salvați prin credința în El. Dar El nu a rămas în mormânt. El înviase! Noul Testament relatează mai multe întâlniri ale Domnului înviat cu mulți dintre ucenicii Săi. Domnul Isus le-a explicat acestor doi ucenici Scripturile Vechiului Testament, care anunțaseră cu mult timp înainte suferințele, moartea și învierea Sa. El le vorbea și ziua a trecut. Ei experimentaseră compania Lui. Dar nu au putut păstra această bucurie doar pentru ei înșiși, ci s-au întors imediat la Ierusalim, pentru a răspândi vestea bună. Răsplata lor este mare când Isus apare în mijlocul lor și le spune: „Pace vouă“.