Sămânța bună

Un tânăr de vreo 25 de ani a pornit, din proprie inițiativă, într-o expediție periculoasă în regiunea Hay River din Canada. Planul lui a avut consecințe tragice. După un timp, trupele alpine i-au descoperit cadavrul într-o cabană singuratică. Mâna lui slăbită stătea întinsă pe o scrisoare pe care i-o făcuse mamei sale pe când era doborât de slăbiciunea ultimelor ore de viață. Rândurile emoționante erau acestea: „Soarele răsare, mamă, dar eu îngheț. Pot să fac câțiva pași, dar nu mai mult. Nu mai am nicio putere, pentru că nu am mâncat nimic de multă vreme. Nu am întâlnit pe nimeni de patruzeci de zile. Am câteva reviste aici, dar ceea ce spun ele nu are niciun rost. Am și cărți de joc, dar nu-mi oferă nicio distracție în singurătatea mea. Singurul lucru care mă neliniștește este întrebarea dacă Dumnezeu îmi va ierta păcatele“. Ce șocant! Fără putere, fără nicio perspectivă, în singurătate și în teamă! Tânărul nu avea nicio distracție și nu putea îndepărta gândul că, peste puțin timp, urma să părăsească lumea aceasta pentru totdeauna.

Biblia ne dă răspunsul la ultima lui întrebare: oricine își mărturisește sincer păcatele și se încrede în Isus Hristos și în lucrarea Lui ispășitoare capătă, prin credință, iertarea păcatelor. În felul acesta este pregătit pentru a se întâlni cu Dumnezeu.

„Ți-am făcut cunoscut păcatul meu și nu mi-am acoperit nelegiuirea; am spus: Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele. Și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu“ (Psalmul 32.5).