Sămânța bună

La Ierusalim au fost pregătite trei cruci. Un criminal a fost crucificat la stânga, altul la dreapta, și Isus în mijloc. Unul dintre cei doi tâlhari nu a vrut iertarea, ci, în ceasul morții, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să-L batjocorească pe Mântuitorul. Conștiința lui era împietrită și inima lui nu era receptivă. Trăise fără Dumnezeu și urma să moară fără Dumnezeu.

Celălalt tâlhar a căutat iertarea. Nu era mai bun decât tovarășul lui de tâlhărie, dar a acceptat că pedepsirea lui cu moartea prin crucificare și execuția lui erau hotărârea dreaptă pentru păcatele lui. A recunoscut înaintea tuturor: „Primim ce ni se cuvine pentru ceea ce am făcut“ (Luca 23.41). Dar nu a disperat, ci a cerut ajutor de la Hristos: „Amintește-Ți de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!“ (versetul 42). Și-a pus încrederea în Mântuitorul și, de aceea, a căpătat pace cu Dumnezeu cu puțin timp înainte de a muri.

Isus Hristos a murit pe crucea din mijloc pentru a oferi iertare tuturor celor care sunt gata să se pocăiască – iar tâlharul este primul model. Isus nu a comis niciun păcat în toată viața Lui. Fiind o Persoană curată și sfântă, El era capabil să-Și dea viața pentru vina altora.

Prin sacrificiul Său, El a îndeplinit condiția pusă de Dumnezeu pentru ca păcatele noastre să poată fi iertate după ce sunt mărturisite. Se pune întrebarea: ne recunoaștem noi vinovăția, cum a făcut cel de-al doilea criminal, și cerem iertarea divină având credință în Isus Hristos?