Sămânța bună
Sașa
Cei ce cunosc Numele Tău se vor încrede în Tine, căci Tu nu-i părăsești pe cei ce Te caută, Doamne.
Psalmul 9.10
Sașa s-a născut și a crescut într-o țară totalitară, în anii ‘80. Mama lui era creștină. Din acest motiv, când Sașa avea zece ani, miliția a venit să-l ia și să-l despartă de mama lui, urmând să-l interneze la o școală de corecție. Sașa s-a prins cu mâinile de ea, strigând: „Mamă, nu vreau să rămân fără tine!“. Ținându-l la rândul ei în brațe, mama plângea. Vecinii, alertați, erau și ei de față. Unul dintre milițieni a inventat atunci o frază liniștitoare: „Nu vrem deloc să-i despărțim, mama poate veni cu băiatul“. Mama și copilul au fost urcați în mașină. Vehiculul a pornit, dar undeva, în mijlocul unei păduri, au oprit, au obligat-o pe mamă să coboare și au demarat în viteză, părăsind-o lipsiți de orice sentiment. Timpul a trecut de când fuseseră despărțiți. Mama, fără să înceteze să se roage pentru copilul ei, s-a interesat neobosit la toate internatele, dar de fiecare dată i s-a spus: „Nu avem cum să te ajutăm“. În cele din urmă, Domnul a ajutat-o să găsească școala unde era internat Sașa. La primul contact, profesoara i-a spus: „Aveți un fiu foarte special! Înainte de a merge la culcare, el se așază mereu în genunchi și se roagă. Ceilalți copii aruncă în el cu perne. Iar în dimineața următoare se roagă din nou; mulțumește și la masă. Și este întotdeauna liniștit și blând!“. Singuri în camera de vizită, băiatul și mama pot în sfârșit să vorbească și să plângă împreună. Mama îl întreabă discret: „De ce nu mi-ai scris?“. El i-a răspuns înăbușit de durere: „Nu am voie, sunt mereu supravegheat…“. Timpul de vizită expirase. Profesoara se întoarce și îi găsește în genunchi. Nu după multe zile, învățătoarea și fiica ei au descoperit puterea crucii și iubirea de necuprins a Domnului Isus Hristos.