Sămânța bună
„Tată, iartă-i“
Și Isus spunea: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac“.
Luca 23.34
Mulți cititori cunosc foarte bine aceste cuvinte ale Domnului Isus. Dar înțelegem noi în ce împrejurări au fost ele spuse? El era atârnat pe cruce, cu răni la mâini și la picioare, suferind de chinuri mari și de sete. În jurul locului de execuție stăteau soldații care tocmai Îi bătuseră cuiele în mâini și în picioare. Probabil că făcuseră aceasta cu insensibilitatea caracteristică meseriei lor, în mijlocul batjocurilor camarazilor lor grosolani. Biblia consemnează despre disprețul batjocoritor al conducătorilor evreilor. Spectatorii care aveau un strop de simpatie poate ar fi gândit: „Nu se poate ca ei să fie atât de duri și să-I ia viața“; dar chiar aceasta era intenția lor. Unii poate gândeau că o persoană atât de neajutorată ar avea nevoie de un sprijin. Alții ar fi vrut să împiedice aceasta, crezând că numai criminalii de rând nu merită nici măcar un pic de compasiune. Cu puțin timp înainte, Pilat întrebase: „Dar ce rău a făcut Acesta?“. De două mii de ani, nimeni nu a dat vreun răspuns la această întrebare. Nu exista niciun motiv pentru condamnarea și executarea Acelui nevinovat! Aceasta era situația în care Domnul S-a rugat pentru vrăjmașii Săi. Isus, chiar și în suferința Lui, S-a gândit la iertarea vrăjmașilor Săi, la iertarea de care avem nevoie noi toți. Ați remarcat momentul când El a rostit acestea? Abia după ce mulțimea se dezlănțuise și Îl scuipase și călăii acționaseră și își epuizaseră toată răutatea, nu înainte, ca s-o mai stăvilească cumva. Aceasta este iubirea care biruie totul! Rugăciunea Lui suverană îl pune pe păcătos la adăpost. Privind la acest tablou, suntem noi mișcați de sentimente de afecțiune pentru un Mântuitor așa de minunat?