Sămânța bună
Biblia a devenit temelia vieții sale
Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărâmă în bucăți stânca?
Ieremia 23.29
Într-o zi a venit la studiul biblic un om care până atunci respinsese cu desăvârșire Cuvântul lui Dumnezeu. Spre uimirea predicatorului, acesta i-a spus la sfârșit: „Mă puteți ajuta să înțeleg mai bine Biblia? Trebuie să îi pot ține piept cumnatei mele. Ea vine mereu cu versete din Biblie, la care eu nu știu cum să răspund“. În mod spontan, predicatorul a luat Noul Testament și i-a răspuns: „Vă dau această carte, dacă promiteți că o veți citi până la capăt“. Bărbatul a promis și a plecat acasă.
După câteva luni, cei doi s-au reîntâlnit. Predicatorul l-a întrebat cum s-a descurcat cu citirea Bibliei. Bărbatul a devenit serios și a spus:
„A fost foarte ciudat. Am început să citesc și nu am înțeles multe lucruri. Dar, pentru că v-am promis, am continuat să citesc. Unele afirmații m-au enervat teribil. Aș fi preferat să arunc cartea de perete. Dar am continuat. Au fost și unele lucruri care m-au plictisit, dar tot nu m-am oprit. În cele din urmă am găsit multe mesaje care m-au mângâiat. După ce am terminat de citit cartea, mi-am spus: Dacă ceea ce este scris în Biblie este adevărat – și într-adevăr este așa – atunci sunt un om pierdut continuând să trăiesc fără Dumnezeu. În inima mea s-a dus o luptă aprigă până când am dat dreptate acestei cărți. Acum ea a devenit temelia vieții mele“.
Această carte poate deveni și temelia vieții tale!
Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu…
În suflet Tu mi-ai pus nădejdi depline,
cum nimeni altul nu le poate da. —T. Dorz