Sămânța bună

John, un om credincios, era soldat în rezervă. Într-o zi l-a vizitat pe Tony, un fost combatant. A deschis Biblia și a citit: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El …“. Aici a făcut o pauză, s-a uitat la Tony și i-a spus: „De tine este vorba!“. Apoi a continuat să citească: „Să nu piară, ci să aibă viața veșnică“. Și din nou a adăugat: „De tine este vorba!“.

Cuvintele l-au mișcat pe Tony, dar tot nu-i venea să creadă că vestea bună era și pentru el; nu-i venea să creadă că Dumnezeu iubea pe cineva ca el și că Își dăduse chiar și propriul Fiu pentru el. Lovind cu pumnul în masă, a spus: „Nu-mi vine să cred!“. John i-a recitit versetul. Din nou masa s-a scuturat sub pumnul lui Tony, iar el iarăși a spus: „Nu-mi vine să cred!“.

John a rămas tăcut. Dintr-odată a întrebat: „Cât timp ai fost în armată, Tony?“. Acesta a răspuns imediat: „Douăzeci și unu de ani“. Dar John a clătinat din cap cu neîncredere: „Nu-mi vine să cred!“. Tony a răbufnit: „Crezi că mint? Aici sunt certificatele mele, citește-le singur“. John s-a uitat la el, apoi l-a întrebat: „Tu chiar crezi ceea ce scrie în aceste documente?“. Tony a spus cu un aer sfidător: „Nu pot citi ce scrie, dar alții mi-au citit și eu cred ce mi-au spus!“. A fost liniște timp de câteva minute. Apoi John a spus: „Deci te aștepți ca eu să cred aceasta, așa-i, Tony, în timp ce tu refuzi să crezi ceea ce a spus Însuși Dumnezeu!“.

Atunci Tony în sfârșit a înțeles și a exclamat: „Cred, Doamne!“.