Sămânța bună

Pun pariu că…

Când fierul se tocește și rămâne neascuțit, trebuie să-ți îndoiești puterile; dar la succes ajungi prin înțelepciune.

Eclesiastul 10.10

Paul și Karl sunt gemeni. Amândoi sunt foarte ambițioși. Fiecare vrea mereu să-l depășească pe celălalt. Astăzi este programat un test de rezistență deosebit de dur: opt ore de tăiat lemne de foc. Cine va avea mai mulți metri cubi la finalul zilei? Sunt prezenți mulți spectatori. „Pariem că astăzi câștigă Karl?“ — „Nu! Pariem că Paul câștigă?“ Apoi începe concursul. După o oră, Paul are deja multe lemne tăiate. Karl este puțin în urmă. Apoi Karl ia și o pauză. După zece minute începe din nou și trebuie să recupereze mult. După încă o oră, Karl ia o altă pauză. Apoi continuă. Așa trece timpul. Paul muncește din greu și fără pauză, pe când Karl ia o scurtă pauză după fiecare oră. După opt ore, toată lumea așteaptă cu interes rezultatele. Gemenii sunt încântați. Cine a câștigat? Este incredibil: Karl este câștigătorul, a tăiat mai mult lemn decât Paul. „Cum este posibil?“, se întreabă toți. Karl le explică tuturor: „În timpul pauzelor regulate, m-am odihnit și mi-am ascuțit toporul. Așa că mă întorceam întotdeauna la lucru întărit și cu securea bine ascuțită. Acesta a fost trucul“.

Acest „truc de pauză“ este important pentru noi toți. Luați-vă momente de odihnă – timp pentru a citi Biblia și a vă ruga! Totul poate fi făcut mult mai bine atunci când ești realimentat din interior. De aceea folosiți ziua de duminică, prima zi a unei noi săptămâni, pentru a vă reîncărca în mod conștient bateriile! Acesta este secretul. Merită să-l probați!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Împărați 2.15-25 · Ioan 16.25-33