Sămânța bună

La Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris, scoțianul Eric Liddell (1902-1945) a câștigat medalia de bronz la proba de 200 de metri. Câteva zile mai târziu a concurat la 400 de metri. Deși nu era proba pentru care se antrena în mod special, a câștigat medalia de aur și a stabilit un record mondial, de 47,6 secunde. Această victorie a făcut din el cel mai faimos atlet din Scoția la acea vreme.

În săptămânile următoare, mulți oameni au vrut să îl vadă și să îl asculte. La unul dintre aceste evenimente, la sfârșitul unui discurs scurt, a spus: „Înainte de a mă așeza, aș vrea să vă mărturisesc ceva. A fost o experiență de neuitat să particip la Jocurile Olimpice și să obțin o medalie de aur. Dar eu, încă de când eram copil, am pus ochii pe un alt premiu. După cum știți, fiecare dintre noi participă la o competiție mai importantă decât cea la care am concurat eu la Paris. Este cursa vieții noastre! Aceasta se încheie atunci când Însuși Dumnezeu ne înmânează medalia. Întotdeauna mi-am dorit să fiu misionar, iar acum am aflat că pot pleca în China. De acum înainte mă voi dedica cu totul pentru această lucrare“.

Toți au rămas fără cuvinte: cel mai distins atlet scoțian renunța la viață pentru a deveni misionar! Dar Eric Liddell știa bine că va fi tras la răspundere de Dumnezeu pentru viața lui. Această judecată era importantă pentru el și pentru aceasta trăia. – În ce mă privește, eu pentru ce sau pentru cine muncesc în viață? – Apostolul Pavel a spus la sfârșitul vieții sale: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății“ (2 Timotei 4.7,8).