Sămânța bună
„A căutat toată viața lui“
Mă veți căuta și Mă veți găsi.
Ieremia 29.13
Cu ocazia unei înmormântări, vorbitorul a spus despre cel decedat: „A căutat toată viața lui“.
Atribuindu-și această expresie, oamenii vor să spună că ei cugetă perseverent la întrebările spirituale și că acest subiect le pare foarte important. Problema este că mulți rămân doar într-o căutare, până la capătul vieții.
Știm cu toții din experiență cât de solicitantă este o căutare lungă și fără rezultat și ce efect descurajator au bănuielile nefondate și iluziile. Dar care este atitudinea noastră față de subiectul cel mai important, mântuirea sufletului și viitorul nostru veșnic? Acestui subiect trebuie să-i acordăm cea mai mare atenție. Ar fi tragic dacă cineva ar cădea în capcana unei înșelăciuni!
Dar chiar trebuie să căutăm toată viața, fără a găsi poate niciodată ceea ce căutăm? Dumnezeu nu Se „joacă de-a v-ați ascunselea“ cu nimeni! Dacă Îl căutăm rugându-ne Lui și citind atent Biblia, El Se va lăsa găsit. El ne va da siguranță cu privire la faptul că El există și claritate despre cine este El și cine suntem noi. El ne va îndepărta de pe terenul șubred al întrebărilor încâlcite și al presupunerilor nefondate. Dumnezeu ne iubește mult prea mult, ca să ne lase pradă nedumeririlor cu privire la dragostea Lui față de noi și la mântuirea eternă.
Căutați-L pe Dumnezeu în Cartea pe care El v-a lăsat-o!