Sămânța bună

În cartea sa, Pavilionul canceroșilor, scriitorul rus și laureat al Premiului Nobel, Aleksandr Soljenițîn, descrie cum Jefrem, care până atunci fusese perfect sănătos, este diagnosticat deodată cu cancer. Pentru el se prăbușea o lume întreagă. Câte mai plănuise să facă… Acum s-a terminat totul! Zilele lui erau numărate! Jefrem a început să se gândească la Dumnezeu, precum și la sensul și conținutul vieții. În această situație i-a trecut mereu prin minte o întrebare: Din ce trăiesc oamenii? El a pus această întrebare colegilor săi de suferință din secția de oncologie. Răspunsurile lor au fost tipice, le auzim deseori. Dar, în această situație, ele păreau de-a dreptul macabre. „Din ce trăiesc oamenii?“ Unii au răspuns: „Din bani“, alții au spus: „Din mâncare“, iar alții: „Din apă“. „Dar aceasta nu este de ajuns!“, a exclamat Jefrem. Într-adevăr, toate acestea nu sunt suficiente. Soljenițîn a ajuns la concluzia că omul trăiește „din speranță“. Cei care nu mai au speranță și-au semnat deja condamnarea la moarte.

Important este însă ca omul să aibă o speranță bine întemeiată, nu o oarecare speranță. Iluziile și viziunile nu sunt o temelie sigură nici pentru a trăi, nici pentru a muri. Aceasta ar fi doar o autoamăgire. Ceea ce avem nevoie cu toții este nu o „speranță vagă“, ci o speranță sigură, care să nu ne dezamăgească. Speranța oamenilor credincioși are o temelie solidă: se bazează pe promisiunile sigure ale lui Dumnezeu pentru toți cei care L-au acceptat pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Cu o astfel de speranță, nimeni nu va fi dezamăgit!