Sămânța bună

Anul de îndurare

Toți cei care se aflau în sinagogă aveau privirile ațintite spre El. Și El a început să le spună: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta, pe care ați auzit-o“.

Luca 4.20,21

Atunci când Și-a început slujba în public, Domnul Isus a mers, conform obiceiului Său, în sinagogă. Acum Se afla în sinagoga din Nazaret, orașul Său natal.

Tocmai a citit un pasaj din profetul Isaia, iar toți cei de acolo se uitau „cu privirile ațintite spre El“, nerăbdători să afle ce mesaj avea pentru ei. Domnul Isus le-a explicat că acest pasaj din Vechiul Testament – care vorbea despre Mesia și despre harul și îndurarea cu care va veni El – se împlinea chiar atunci, pentru că El era Hristosul: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia; M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc captivilor eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului“ (Luca 4.18,19). Ca urmare, înțelegem reacția ascultătorilor: „Toți se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui“.

„Anul de îndurare“ s-a întins până în clipa de față. Foarte curând însă se va sfârși. Atunci se va împlini ceea ce citim în Apocalipsa 5, unde în centru Îl vedem tot pe Domnul Isus, asupra Căruia sunt îndreptate din nou toate privirile. Însă cartea pe care o va ține atunci în mână nu va mai vorbi despre îndurare, ci despre judecată. Când o va deschide, mânia Mielului va veni asupra tuturor celor care au respins dragostea Lui – precum locuitorii din Nazaret care, indignați că harul lui Dumnezeu îi cuprindea și pe cei dintre națiuni, L-au amenințat pe Domnul Isus cu moartea.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: 2 Samuel 22.33-51 · Ioan 1.29-42