Sămânța bună

La cei 76 de ani ai săi, pensionarul nu se simțea nicidecum prea bătrân pentru a conduce autovehiculul, chiar dacă mâinile îi tremurau și mersul îi era nesigur, pentru că, de îndată ce avea mâinile pe volan, se simțea cu zece ani mai tânăr. Nu se gândea deloc să renunțe la permisul de conducere și cu atât mai puțin nu se gândea la moarte. De aceea a fost oarecum indignat când un om credincios, pe care îl cunoștea, l-a întrebat într-o zi: „Prietene, într-o zi va trebui să renunți la volan. Ce se va întâmpla atunci cu tine?“. — „Nu mă îngrijorează acest lucru astăzi“, a fost răspunsul său. — „Eu, dacă aș fi în locul tău, aș începe să mă îngrijorez încă de pe acum“, a spus credinciosul, „pentru că s-ar putea ca în orice moment cârma vieții să-ți fie smulsă brusc din mână; și atunci unde te vei duce?“. — Arătând cu degetul în jos, omul în vârstă a răspuns: „Un metru cincizeci mai jos! Gata, s-a sfârșit, nimic mai mult“. Apoi a luat-o din loc, încât credinciosul nu i-a mai putut da niciun răspuns.

După un timp s-au întâlnit din nou și credinciosul a reluat conversația: „Dragul meu, nu cred că vorbești serios când spui că mormântul este ca un capăt de drum. Ai un suflet nemuritor și acesta unde se duce când mori?“. — Nedorind să fie deranjat din nou cu această întrebare neplăcută, a spus: „Îl las pe preotul meu să se preocupe de acest lucru. Pentru ce am plătit toată viața impozit la biserică?“. — „Dar nu despre aceasta este vorba, ci de faptul că ai nevoie de un Mijlocitor divin, de Domnul Isus Hristos!“ Doar atât i-a mai putut spune credinciosul, după care s-au despărțit, poate pentru totdeauna.