Sămânța bună

În serile călduroase de vară, mai tuturor le place să stea afară și să aștepte răcoarea plăcută pe care o aduce cu sine căderea nopții. Iar dacă cerul este senin, se poate observa un spectacol minunat: cu cât lumina pălește mai mult la apus, cu atât mai multe stele apar pe întreg firmamentul.

Ce întinderi incomensurabile! Mărețul Dumnezeu Creator a făcut toate acestea aducându-le la existență! Privindu-le, ne simțim propria micime și suntem impresionați de măreția infinită a lui Dumnezeu. Afirmăm poate cu ușurință că stelele sunt fără număr, însă Dumnezeu le-a numărat pe toate și le cunoaște pe nume.

Dacă stelele înseamnă atât de mult pentru El, cu atât mai mult valorăm noi, oamenii, înaintea Lui! Dumnezeu însă este întristat când vede cât de mult ne-am îndepărtat de El și cum trăim în opoziție cu voia Lui! Cu toate acestea, El nu Se resemnează în fața acestei situații. El ne îndeamnă neobosit să ne întoarcem la El. Prin evanghelie, Dumnezeu ne cere să ne mărturisim sincer înaintea Lui vinovăția.

Numai în acest fel ne iartă, pentru că Fiul Său – Isus Hristos – a suferit și a murit pe crucea de la Golgota pentru a ne ispăși păcatele. Este această iertare oferită de Dumnezeu prilejul bucuriei noastre? El cheamă stelele pe nume. Una nu lipsește. El ne cheamă pe nume. Să nu-L respingem.