Sămânța bună

Domnul Müller aleargă prin holul gării. Mai este doar un minut până la plecare – și trenul întârzie foarte rar. Pășește în gară și, din câțiva pași grăbiți, domnul Müller stă lângă automatul de bilete. Introduce repede banii și tastează rapid traseul corect. Între timp, primii pasageri coboară, alții urcă. Nu iese mai repede biletul? Iată, în sfârșit! Acum cade și restul din automat. Cu coada ochiului, domnul Müller vede că toate ușile sunt încă deschise. Așteaptă să ia restul, nu vrea să irosească nici măcar un euro. În pas de melc, banii intră în compartimentul de returnare. Tocmai atunci se aude temutul apel: „Înapoi, vă rog!“. Domnul Müller o ia la fugă. Dar, prea târziu! Ușile s-au închis brusc, iar butonul de deschidere a ușilor nu mai funcționează. Încet-încet, trenul începe să se pună în mișcare. – La doar doi pași distanță și totuși nu a ajuns. Și totul din cauza acelor câțiva euro!

Această întâmplare din viața de toate zilele îmi amintește de oameni care nu sunt departe de împărăția lui Dumnezeu, care se află la ușa mântuirii și la intrarea în viața veșnică. Ei știu că ar trebui să intre, văd nevoia urgentă. Dar ezită. De ce? Pentru că i-ar costa ceva: reputația în rândul semenilor lor, renunțarea la plăcerile necurate sau la câștigurile ilicite. Multe lucruri nesemnificative, în cele din urmă, îi împiedică pe oameni să facă pasul decisiv – până când este prea târziu, până când ușa lui Dumnezeu se închide. Când omul moare, ușa lui Dumnezeu se închide. Și, odată ce ușa este închisă, nu se mai deschide niciodată. Prea târziu!