Sămânța bună
În sfârșit, ceva îndeajuns!
Beți, și tot nu vă potoliți setea; vă îmbrăcați, și tot nu vă este cald; și cine câștigă un salariu îl pune într-o pungă spartă.
Hagai 1.6
O femeie în vârstă se străduia să se descurce cum putea. Banii abia îi ajungeau pentru strictul necesar, pentru chirie, pentru mâncare și îmbrăcăminte. Cum se spune, „avea prea mult pentru a muri și prea puțin pentru a trăi“.
Într-o zi, această femeie a văzut marea pentru prima dată în viața ei. În timp ce stătea pe mal și privea întinderea nesfârșită de apă, a exclamat: „În sfârșit, ceva îndeajuns!“.
Bunurile pământești sunt insuficiente pentru a potoli setea și foamea sufletelor noastre.
Putem bea – „dar nu suficient“. Setea rămâne sau devine și mai mare. De aceea, Dumnezeu ne invită să venim la „marea“ harului Său. El vrea să ne potolească setea de viață. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pentru ca noi să avem viață, și chiar să o avem din belșug (Ioan 10.10). Din bogățiile Sale infinite putem primi „har peste har“. În acest fel putem trăi o viață în comuniune cu Dumnezeu, iar în inimile noastre va fi pace și fericire.
De ce să rămânem „flămânzi“, când putem fi satisfăcuți cu bunurile bogate, veșnice, pe care Dumnezeu vrea să ni le dea?
„Celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22.17)!
„Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6.35).