Sămânța bună
Născut din nou (9)
Nu te mira că ți-am zis: Trebuie să fiți născuți din nou. Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.
Ioan 3.7,8
Domnul Isus i-a explicat fariseului Nicodim că natura umană păcătoasă nu poate fi îmbunătățită. De aceea, omul trebuie să se nască din nou. Așadar, Nicodim nu trebuia să fie surprins de aceasta – chiar dacă această nouă naștere „din apă și din Duh“ este un proces misterios, pe care nu-l putem analiza cu mintea noastră.
Este adevărat că astăzi putem recunoaște și descrie mult mai multe evenimente naturale și conexiunile dintre ele decât era posibil acum două mii de ani. Cu toate acestea, nu putem înțelege nici măcar cum ia naștere viața naturală în creația vizibilă a lui Dumnezeu. Cu atât mai puțin apariția vieții spirituale în om! Deși putem percepe și distinge anumite fenomene, nu le putem explica.
Așa cum vântul (în greacă, același cuvânt ca și „duh“) este invizibil, dar i se văd efectele, tot așa se întâmplă cu Duhul Sfânt și cu cei care sunt născuți din El: ei pot fi recunoscuți după efectele lor, care sunt dincolo de înțelegerea noastră.
Nașterea din nou lucrată de Duhul Sfânt este un act al lui Dumnezeu. Dar acest lucru nu înseamnă deloc că responsabilitatea omului este exclusă. Cei care Îl resping pe Fiul lui Dumnezeu nu pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Numai cei care Îl „primesc“ prin credință au dreptul de a deveni „copii ai lui Dumnezeu“, prin nașterea din nou (Ioan 1.12).