Sămânța bună
Suferințele din grădina Ghetsimani
El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din moarte, și fiind ascultat din pricina evlaviei Lui …
Evrei 5.7
Când Domnul Isus a fost în Grădina Ghetsimani, cu puțin timp înainte de răstignirea Sa, a văzut întreaga greutate a lucrării pe care o avea în față. El știa că va fi făcut păcat și că va purta păcatele tuturor celor care cred în El (2 Corinteni 5.21; 1 Petru 2.24). Cât de îngrozitor a fost pentru El gândul că va trebui să îndure despărțirea de Dumnezeu pe cruce ca urmare a păcatului omenirii! În sufletul Său sfânt simțea o profundă repulsie față de rău. A fost îngrozitor pentru El, Cel curat și fără de păcat, să vină în contact cu murdăria păcatelor altor oameni și să fie tratat ca fiind păcatul însuși.
De aceea, El S-a rugat: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22.42). Necazul Lui era atât de mare, încât L-a implorat pe Dumnezeu cu strigăte puternice și cu lacrimi. „Și, fiind în luptă grea, Se ruga și mai fierbinte. Și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ“ (Luca 22.44). Suferea nespus de mult când Se gândea la suferințele adânci și la moartea Sa pe cruce!
Din pricina evlaviei Sale, Dumnezeu I-a ascultat rugăciunea. El nu L-a putut scuti pe Domnul Isus de dificila lucrare de răscumpărare. Mântuitorul a trebuit să moară pe cruce. Dar Dumnezeu L-a salvat de la moarte. După trei zile L-a înviat pe Hristos dintre morți, pentru că nu putea să lase ca Sfântul Său să vadă putrezirea (Psalmul 16.10).