Sămânța bună

Venise ora de plimbare prin curtea închisorii. Cu capul plecat, deținutul aflat în arest preventiv pășea pe acolo, purtându-și cu greu povara de pe conștiință. Se simțea singur și abandonat, iar sentința lui nu era nicidecum una ușoară. Apoi a văzut deodată la picioarele sale o bucată de hârtie tipărită. Probabil că un alt condamnat o aruncase neglijent. Era o pagină dintr-un calendar creștin. Deținutul a citit hârtia, cuvintele scrise acolo puneau situația lui într-o lumină diferită. În acele rânduri citea despre dragoste, despre ispășire, despre mântuire și despre iertare. Luând pagina în celula sa, bărbatul a recitit-o. Mesajul i se potrivea, pentru că era adresat păcătoșilor – celor care deveniseră vinovați nu numai în fața oamenilor, ci mai ales în fața lui Dumnezeu. Nici măcar nu se gândise la aceasta. Avea în minte doar urmărirea penală făcută de oameni. Dar acum își dădea seama că Însuși Dumnezeu trebuia să-l condamne.

A citit încă o dată pagina de calendar și s-a gândit mult la cele scrise acolo. Apoi a izbucnit în lacrimi: „Am păcătuit, am călcat dreptatea“. Și-a mărturisit vina în fața lui Dumnezeu și s-a încrezut în promisiunea Lui: Isus Hristos a murit și pentru păcatele sale! Pacea i-a pătruns în inimă. Și chiar dacă nu a putut fi scăpat de justiția omenească, a putut fi salvat de judecata lui Dumnezeu.

Și îndurare, deplină iertare, dă oricui crede în El. —W. Thompson