Sămânța bună

Cei care locuiesc în apropierea unei cascade se obișnuiesc cu vuietul apei. În funcție de direcția vântului, vuietul sună mai încet sau mai tare, însă nu mai tulbură liniștea nimănui. Cu totul altceva este atunci când vuietul se oprește brusc și o liniște necunoscută îi surprinde pe toți.

Exact aceasta s-a întâmplat în noaptea dinspre 29 spre 30 martie 1848 la cascada Niagara, din America de Nord. Dintr-odată, vuietul nu s-a mai auzit! Consternați, locuitorii din zonă au căutat cauza. S-a constatat că sloiurile de gheață blocau fluxul de ieșire din Lacul Erie, în apropiere de Buffalo. După 30 de ore de muncă, apa a străpuns barajul de gheață și a curs din nou liberă.

De milenii, bunătatea lui Dumnezeu se revarsă neîncetat peste omenire. „Bunătatea Domnului umple pământul“ (Psalmul 33.5). Dumnezeu a creat și a dotat planeta noastră astfel ca oamenii să poată trăi pe ea. Mai mult, prin bunătatea Sa, El susține viața pe pământ zi de zi. Ne-am obișnuit atât de mult cu acest lucru, încât mulți nici măcar nu mai observă cum curentul bunătății lui Dumnezeu îi cuprinde pe toți, și pe cei buni, și pe cei răi.

Ar fi însă fatal să ne gândim la Dumnezeu doar atunci când fluxul harului Său se oprește brusc și când judecățile anunțate se abat asupra pământului. Atunci va fi prea târziu să ne mai întoarcem la El.

Azi poți veni: deci nu mai zăbovi! Și pentru tine loc în cer va fi.
Astăzi e loc: Domnul Isus a spus că mâine este sigur prea târziu.

—H. B.