Sămânța bună

Ceea ce și-a propus atunci fiul risipitor să facă, să plece din țara cea îndepărtată și să se întoarcă acasă, este ceea ce se numește în Biblie „întoarcere la Dumnezeu“. Acesta era și mesajul predicilor lui Petru: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele“! Pavel de asemenea le predica oamenilor „să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de pocăință“.

Această întoarcere se face de la ceva spre altceva: „De la întuneric la lumină; și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertare de păcate“ (Fapte 3.19; 26.20; 26.18).

Acest principiu se vede atât de bine în viața fiului risipitor. El întâi i-a întors spatele tatălui său și s-a îndreptat spre lume, ademenit de ofertele ei păcătoase, iar apoi s-a îndepărtat de lume și s-a întors la tatăl. Încă nu era sigur de felul în care va fi primit, de aceea nu putea avea o pace statornică în inimă. Dar a vrut să meargă la el. „Și s-a sculat și a plecat la tatăl său“ – aceasta este întoarcerea!

Întoarcerea la Dumnezeu, dacă este autentică, este întotdeauna însoțită de pocăință. Aceasta este o schimbare a minții și a întregii orientări interioare a unui om. Ea este însoțită de o întristare sinceră pentru propria stare și pentru căile greșite. Astfel citim: „Întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire“ (2 Corinteni 7.10). Când se pocăiește un om, el nu își schimbă pur și simplu părerea, așa cum se schimbă o cămașă, ci îi este rușine de sine și de păcatele sale.