Sămânța bună

Vizitând un cămin de vârstnici, pastorul Wilhelm Busch (1897-1966) a observat un bărbat foarte trist. El i s-a adresat, iar bărbatul i-a spus că a avut o viață plină de muncă și de osteneală, că soția lui murise și că unica lui fiică era foarte departe. După câteva zile, Wilhelm Busch a trecut din nou pe acolo și bărbatul purta o jachetă nouă de lână. I-a spus că a primit jacheta de la fiica lui într-un pachet trimis de aceasta: „Ea se îngrijește de mine cât mai bine, nu mă pot plânge, dar…“. Și apoi a adăugat trist: „…dar fără dragoste!“.

Gândurile lui Wilhelm Busch s-au îndreptat atunci spre fețele triste ale celor fără un loc de muncă, spre fețele celor din familii distruse și spre fețele lipsite de speranță ale adolescenților din timpul său. Parcă mereu auzea cuvintele: „Fără dragoste!“.

Pavel scrie că oamenii din zilele din urmă vor fi „fără afecțiune naturală“. La oamenii care trăiesc fără Dumnezeu poate nu ne surprinde acest lucru. Dar și despre unele căsnicii creștine se poate spune: „Fără dragoste!“. În multe relații dintre copii și părinți se observă că lipsește dragostea. Poate și relația mea cu Domnul Isus este „fără dragoste!“. Poate același lucru se poate spune și despre viața mea de rugăciune.

Pavel le scrie credincioșilor din Efes: „Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste“ (Efeseni 3.17). Atunci dragostea pătrunde în inimi, în vieți și în relații și ea se va face simțită!