Sămânța bună

Era sâmbătă seara în Liban. Trei tineri se deplasau cu mașina spre un local de noapte, unde doreau să-și petreacă seara. Unul dintre ei, Youssef, era dus pe gânduri. Înainte să plece de acasă a avut o discuție cu părinții săi. Aceștia se pocăiseră de curând. Isus Hristos este acum Mântuitorul și Domnul lor. Ei nu i-au interzis lui Youssef să plece, dar erau foarte îngrijorați pentru faptul că fiul lor nu voia să-și pună viața în mâna lui Dumnezeu.

Deodată, cei trei tineri au ajuns cu mașina pe o porțiune de drum acoperită cu criblură. Viteza fiind ceva cam mare, mașina a ieșit de pe drum, a căzut pe un versant, s-a răsturnat și apoi s-a oprit. Cei trei tineri erau șocați, dar au putut ieși nevătămați din mașină.

Youssef a înțeles imediat minunea că s-au oprit exact acolo: zece metri mai departe se afla un colț mare de stâncă, la câțiva metri în spate era un stâlp, iar puțin mai jos de mașină se deschidea o prăpastie abruptă.

Youssef s-a dus acasă sub impresia că tocmai a scăpat ca prin urechile acului de moarte. S-a simțit obligat să citească Biblia. Spre uimirea sa, a găsit următorul text: „Domnul … are o îndelungă răbdare față de voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință“ (2 Petru 3.9). Aceste cuvinte pline de har l-au mișcat pe Youssef și el a înțeles că Dumnezeu îi vorbea direct.