Sămânța bună

La marginea unei cărări de pe platoul Masivului Central Francez se mai află și astăzi o casă veche cu inscripția: „Casa paznicului de drumuri“. Acolo locuia mai demult paznicul de drumuri care era răspunzător de întreținerea unei anumite porțiuni de drum. La el, călătorii puteau căuta adăpost dacă erau surprinși de o furtună. Se spune că paznicul de drumuri suna mai demult chiar și dintr-un clopot când era ceață densă sau viscol, ca cei care se aflau pe drum și se rătăciseră să poată găsi drumul spre acel adăpost sigur.

În mijlocul furtunilor și al zgomotului din această lume, Dumnezeu ne face să auzim glasul Său: El ne cheamă la Mântuitorul, la Fiul Său Isus Hristos. Acesta a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață“ (Ioan 5.24).

Cine aude glasul lui Dumnezeu și răspunde chemării Lui este mântuit. Acel om recunoaște prin credință că Isus Hristos i-a șters păcatele prin jertfa de la cruce pentru a reface legătura distrusă cu Dumnezeu: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18).

Să ascultăm de glasul lui Dumnezeu! Clopotul paznicului de drumuri îi conducea pe oameni la un loc care le oferea siguranță temporară pe pământ. Mesajul Bibliei însă îl conduce pe acela care crede în Isus Hristos la siguranța veșnică, în slava cerului.