Sămânța bună

Din vremuri de demult, când mai erau percepute taxele de drumuri și de poduri, se știe următoarea întâmplare: Un bătrân perceptor de taxe vamale locuia într-o căsuță lângă un pod. Noaptea obișnuia să coboare bariera și se culca în apropiere de ușa de la intrare.

Într-o seară, un călător a bătut la ușă dorind să fie lăsat să treacă peste pod. „Vin!“, a răspuns bătrânul. Deoarece nu se mișca nimeni, călătorul a bătut din nou. Iarăși același răspuns: „Vin!“. Dar vameșul tot nu s-a arătat.

În cele din urmă, călătorul și-a pierdut răbdarea. A împins ușa căsuței și a strigat: „Cum este posibil ca de un sfert de oră să răspundeți «Vin» și totuși să nu veniți?“. Bătrânul s-a ridicat repede și și-a cerut scuze: „Sunt atât de obișnuit să aud bătăile la ușă, încât deseori chiar răspund în somn: «Vin!»“.

Duminică de duminică, în multe predici, sună chemarea lui Dumnezeu care li se adresează oamenilor prin evanghelie: Vino, împacă-te cu Dumnezeu! Vino, acceptă iertarea Lui!

„Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă“ (Matei 11.28).

Mulți oameni fac la fel ca acest vameș din poveste: dintr-un impuls de moment spun „vin“ – dar cad imediat în starea de somnolență și nu iau în serios invitația Domnului.