Sămânța bună
Schimbarea unui tânăr
Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna și stelele pe care le-ai așezat Tu, îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândești la el?“.
Psalmul 8.3,4
Pe banca din parcul unui orășel stăteau doi oameni.
— Doamne, ce minune! Ce minunății!
— Nu vă supărați, a spus tânărul de alături, de ce vă minunați așa de tare? Eu nu văd nimic deosebit.
— Tinere, pentru mine totul este deosebit. Eu m-am născut orb și, până în urmă cu ceva timp, nu am văzut aceste frumuseți, aceste culori deosebite din creația lui Dumnezeu. Am fost însă operat la amândoi ochii și, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a condus mâinile medicilor, totul a fost bine și eu mi-am recăpătat vederea. De atunci mă minunez în fiecare zi și mă întreb ce este omul, ca Dumnezeu să se gândească la el, oferindu-i atâtea frumuseți. Tu, care te-ai obișnuit în fiecare zi cu frumusețea naturii, nici nu realizezi cât este de frumoasă.
Tânărul a rămas pe gânduri. Cum ar fi fost dacă nu ar fi văzut cu amândoi ochii? A recunoscut că, așa cum procedează cei mai mulți oameni, trecea nepăsător pe lângă frumusețile dăruite de Dumnezeu. Din clipa aceea, gândirea tânărului s-a schimbat.
Dumnezeu să lucreze ca și gândirea fiecăruia dintre noi să se schimbe în sensul bun al cuvântului și fiecare să vadă minunile creației lui Dumnezeu și să fie mulțumitor pentru ele.