Sămânța bună
De aceea s-a întâmplat așa totul
Veniți, să ne întoarcem la Domnul!
Osea 6.1
Scriitor rus și laureat al Premiului Nobel, Aleksandr Soljenițîn a expus în diferitele sale prelegeri dezvoltarea politică și socială a Orientului și a Occidentului.
În 1983, referindu-se la dezvoltarea Rusiei în secolul al XX-lea, și-a început discursul în felul acesta: „Îmi amintesc că în copilărie am auzit niște oameni în vârstă explicând marile catastrofe care au lovit Rusia. Ei au spus: Omul L-a uitat pe Dumnezeu. De aceea s-a întâmplat așa totul!“. Apoi Soljenițîn a vorbit despre revoluția rusă, care a avut șaizeci de milioane de victime, și a spus care a fost cauza principală a tuturor acelor suferințe: Omul L-a uitat pe Dumnezeu. De aceea s-a întâmplat așa totul! Când a fost întrebat care ar fi cea mai mare amenințare din secolul al XX-lea, el a spus: „Repet: Omul L-a uitat pe Dumnezeu“.
În 1978, într-o prelegere despre democrațiile occidentale, Soljenițîn spusese: „Toate drepturile omului au fost acordate pe baza faptului că omul este o creatură a lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că individul a primit libertatea cu condiția de a avea o responsabilitate religioasă constantă“. El a adăugat că democrația „și-a pierdut punctul său de referință“ în urma îndepărtării omului de Dumnezeu.
Aceste declarații remarcabile ale lui Soljenițîn ne amintesc că Dumnezeu ne invită cu dragoste să ne întoarcem la El. Să-I mărturisim că până acum nu ne-a păsat de El, să-I cerem iertare în Numele lui Isus Hristos și să-I dăm locul care I se cuvine în viața noastră!