Sămânța bună

Prin pocăința față de Dumnezeu și prin credința în Domnul Isus Hristos, omul este mântuit (Fapte 20.21). În Evanghelia după Luca găsim un exemplu impresionant: tâlharul de pe cruce.

Împreună cu Isus au fost răstigniți doi tâlhari. Amândoi au comis o crimă, au fost arestați și au fost condamnați la cea mai crudă pedeapsă care exista la acea vreme. În această situație îi auzim batjocorind și adresând cuvinte blasfematoare Celui răstignit pe crucea din mijloc (Matei 27.44).

Dar, deodată, unul dintre ei i-a reproșat complicelui său: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași judecată?“ (Luca 23.40). Ceea ce le lipsise până atunci era frica de Dumnezeu! Tocmai de aceea ajunseseră pe căi rătăcite. Frica de Dumnezeul cel sfânt putea să lucreze în inimile lor pocăință chiar și atunci când se aflau în fața morții.

Pocăința unuia este exprimată în cuvintele sale: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru cele ce-am făcut“. El a recunoscut că ei și-au meritat pedeapsa. Dar Omul din mijloc era nevinovat. Tâlharul a fost convins de aceasta și a exclamat: „Acesta n-a făcut niciun rău“ (Luca 23.41).

Cu siguranță, tâlharul acesta a observat comportamentul lui Isus când a fost răstignit și cum S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“ (Luca 23.34). Iar deasupra crucii era inscripția cu motivul de condamnare: „Acesta este Împăratul Iudeilor“ (Luca 23.38).