Sămânța bună

Bătaia pe umăr

Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.

Iov 33.29,30

Prin auzirea evangheliei, o femeie a venit la credință, dar soțul ei a continuat să trăiască în necredință. Soțul îi permitea soției să meargă la strângerile credincioșilor, însă avea numai cuvinte de batjocură față de aceștia. Cu mândrie zicea: „Dumnezeu ar trebui să mă bată odată pe umăr, ca să mă interesez de El“.

Dumnezeu nu a rămas fără răspuns față de acest om. Într-o iarnă ușoară, bărbatul a mers cu autoturismul și a derapat. Mașina a ajuns un morman de fiare, dar bărbatul a scăpat cu viață. S-a ales însă cu o mare durere la umăr. Dumnezeu l-a bătut pe umăr! Curând și-a deschis inima și a primit mesajul evangheliei lui Dumnezeu. Bucuria femeii și a întregii familii a fost mare. În inima acelui bărbat a pătruns pacea lui Dumnezeu, chiar dacă mai simțea bătaia pe umăr a lui Dumnezeu.

Cu siguranță că și la urechile voastre au ajuns multe mesaje de pocăință. Probabil ați amânat din diverse motive. Nu așteptați până când Dumnezeu vă va bate pe umăr! Orice amânare poate fi un „prea târziu“.

De aceea primiți chiar acum vestea bună că Domnul Isus Hristos a murit la cruce și pentru păcatele voastre! Acceptați-L pe acest Mântuitor în viața voastră și veți avea parte de fericire atât aici, pe pământ, cât și în veșnicie!

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Iosua 2.1-13 · 1 Corinteni 1.10-16