Sămânța bună

Este Vechiul Testament învechit?

Toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră.

Romani 15.4

La standul de Biblii din cadrul unei expoziții, un tânăr a cerut „Noul Testament“. Nu dorea să cumpere o Biblie, „pentru că“, spunea el, „Vechiul Testament este depășit“. — Depășit? Oare așa să fie? Bineînțeles că unele pagini ale Vechiului Testament au fost scrise acum 3.000 de ani, dar Însuși Isus Hristos ne-a învățat cum să le citim.

Odată doi ucenici s-au întors descurajați în satul lor natal, Emaus. Domnul Isus i-a încurajat pe drum și le-a spus că întreg Vechiul Testament vorbește despre El.

Chiar dacă Biblia este formată dintr-un număr mare de cărți și este împărțită în două „Testamente“, ea formează un întreg. „Firul roșu“ este Persoana Isus Hristos. În Vechiul Testament găsim multe persoane care arată spre Domnul Isus, de exemplu Isaac, Iosif, David. Și rânduielile pentru slujba lui Dumnezeu, de exemplu „Locul Sfânt“, „Locul Preasfânt“, obiectele lor și variatele jertfe, toate au o puternică forță simbolică.

Din Noul Testament înțelegem ce profunde semnificații au atât de multe împrejurări sau obiecte din Vechiul Testament, ele indicând spre viața lui Isus, spre lucrarea Lui de răscumpărare de la cruce și spre înălțarea Sa la cer. Astfel, dacă vom privi Vechiul Testament ca fiind o ilustrare a Noului Testament, vom savura din belșugul său spiritual având o imagine de ansamblu. De aceea, și Vechiul Testament este pentru noi de mare însemnătate.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Levitic 25.39-55 · Psalmul 71.1-8