Sămânța bună

Ascultător până la moarte de cruce

Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!“.

Evrei 10.7

Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ cu dorința de a fi ascultător de Dumnezeu și de a împlini voia Sa. El a spus: „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“ (Ioan 6.38).

Întreaga Sa viață a fost caracterizată de o ascultare deplină de Dumnezeu. Nimic și nimeni nu L-a putut abate de la această ascultare:

  • Când diavolul L-a ispitit în pustie, El i-a răspuns: „Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4.4). El dorea să facă numai ceea ce Îi spunea Dumnezeu.
  • Petru nu a fost de acord ca Învățătorul său să sufere și să moară. De aceea a încercat să-L oprească de la aceasta. Domnul însă i-a spus: „Gândurile tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor“ (Matei 16.23). Apoi a mers mai departe ascultător pe calea Sa.
  • Când oamenii au vrut să-L aresteze pe Domnul Isus, Petru a lovit cu sabia. Atunci Isus i-a spus: „Bagă-ți sabia în teacă! Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“ (Ioan 18.11). El a fost gata să suporte la cruce suferințe amare și să-Și dea viața.

Astfel, El a rămas Robul lui Dumnezeu ascultător până la moarte și a împlinit până la capăt voia Tatălui.

Citire zilnică: Citirea Bibliei: Levitic 22.1-33 · Psalmul 68.20-27