Sămânța bună

Cu mulți ani în urmă, un grădinar se îngrijea cu multă dăruire de grădina uimitoare a unui împărat. Într-o dimineață, când grădinarul a intrat în grădina înmiresmată și s-a îndreptat spre florile lui preferate, a constatat cu dezamăgire că fusese cules crinul imperial. Indignat, i-a întrebat pe oamenii care îl ajutau la grădină cine i-a furat floarea. Unul dintre ei i-a răspuns: „Stăpânul a venit în grădină în această dimineață, a luat crinul și l-a dus în camera sa, pentru că a dorit să se bucure de frumusețea lui“. Fața grădinarului s-a luminat. Era crinul împăratului! El avea dreptul să culeagă ce dorea din grădină și să mute în casa lui orice floare.

Uneori moartea creează un gol năprasnic în lumea plină de culori a familiei. O tristețe greu de îndurat ia locul bucuriei. Durerea este mare. Dar Domnul Isus a ales o floare pentru a o muta în cer, pentru bucuria Lui. El, Căruia Îi aparțin toți cei răscumpărați, îi cheamă la Sine în gloria Sa când vrea.

În timp ce scriu aceste rânduri, mă gândesc la bunicul meu, care mi-a vorbit odată cu atâta emoție și totodată cu tristețe în glas despre unul dintre fiii săi, care a decedat la o vârstă fragedă. Dar brusc peste fața lui a trecut un zâmbet și a spus: „Da, l-am iubit mult. Dar Domnul Isus l-a iubit și mai mult decât noi și de aceea l-a luat la Sine“. Acest gând l-a consolat mult. „Floarea“ era a Domnului și El a mutat-o la Sine, spre bucuria Lui.