Sămânța bună

Micuța noastră se bucură foarte mult ori de câte ori cutreieră cu bunicul ei pe dealuri și prin păduri. De fiecare dată, el îi arată ceva nou din natură și astfel ea învață multe minuni din creația lui Dumnezeu.

Odată, când ea s-a întors acasă după o plimbare cu bunicul, i-a spus mamei ei: „Ce fericită aș fi dacă aș avea ochii bunicului, el vede mult mai multe decât mine!“. — „Nu te înțeleg“, i-a răspuns mama, „chiar ieri bunicul s-a plâns că ochii i-au slăbit atât de mult, încât nu mai poate citi nimic fără ochelari“. — „Da, așa este, mamă, dar când suntem împreună afară, bunicul spune că el poate vedea în toate bunătatea lui Dumnezeu.“ — „Draga mea, ceea ce îți lipsește ție nu sunt ochii bunicului, ci inima bunicului. Roagă-L pe Dumnezeu să pună în inima ta respect și dragoste pentru El. Atunci vei vedea și tu lucrurile așa cum le vede bunicul.“

Dacă avem astfel de inimi și astfel de ochi, vom putea recunoaște și noi dovezile bunătății lui Dumnezeu. În situațiile vieții zilnice aflăm că El ne vrea binele în fiecare zi. Acesta este un motiv de a-I mulțumi necontenit pentru ajutorul Său, pentru ocrotirea Sa, pentru bunătatea Sa.

„Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține bunătatea Lui!“ (Psalmul 107.1).

„O, de L-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru lucrările Lui minunate față de fiii oamenilor!“ (Psalmul 107.8).