Sămânța bună

Odată am vizitat în închisoare un om condamnat la moarte. Când l-am văzut, m-am mirat de fața lui strălucitoare. Atunci el mi-a povestit:

Am fost condamnat la moarte pentru un omor. După ce mi-am primit sentința, m-am întors în celula mea, care devenise pentru mine un adevărat iad. Gândul la moartea care îmi stătea în față nu m-a părăsit nici zi, nici noapte. Mai aveam de trăit câteva săptămâni, cu moartea sigură înaintea ochilor, și apoi… veșnicia! Mă chinuiam să scap de gândul acesta, dar el mă apăsa tot mai mult, îmi răpea pofta de mâncare și-mi alunga somnul. Atunci m-am hotărât să-mi fac din cearșaf o frânghie pentru a-mi pune capăt vieții. Dar gândul la veșnicie mă împiedica să-mi pun planul în aplicare, pentru că sinuciderea mea m-ar fi dus și mai repede în lumea cealaltă necunoscută.

Într-o zi am primit un pliant pe care l-am citit în fugă și apoi l-am pus repede deoparte; conținutul lui mi se părea fără sens. Dar l-am citit încă o dată… și am început să umblu gânditor prin celulă. Mă cuprinsese un simțământ nou și mi se aprinsese o dorință în adâncul sufletului meu. Pe foaie erau scrise cuvintele: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut“ (Luca 19.10). Eu eram pierdut! – Dorința după eliberare de povara groaznică ce mă apăsa nu mă mai lăsa. Dar cum puteam fi eliberat?

Am cerut o Biblie și, cu sentimente amestecate de frică și de speranță, am început să citesc. Am dat de cuvântul din 1 Ioan 1.7: „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat“.