Sămânța bună

Cu mult timp în urmă, doi regi și-au mobilizat armatele una împotriva alteia. Generalul uneia dintre armate i-a cerut conducătorului armatei adverse capitularea fără condiții. Acela i-a transmis: „Mă voi gândi la acest lucru“.

Când celălalt general a citit acel răspuns, le-a spus subalternilor săi: „Pe el îl lăsăm să se gândească! În timp ce el se gândește, noi mărșăluim“. – Țara a fost cucerită și comandantul militar a fost luat prizonier. Cât de mult regreta că doar s-a gândit și că nu a și acționat! Acum era prea târziu!

Astăzi, mulți oameni se lasă amăgiți de diavolul. El le spune: „Mai aveți foarte mult timp să vă gândiți la viața de apoi și la mântuirea sufletelor voastre! Nu trebuie să vă grăbiți“. Și oamenii ascultă de el și amână, convinși că nu trebuie să se grăbească. Amăgiți astfel, ei lasă timpul să treacă, zi după zi – și deodată este prea târziu.

Oamenii suprimă gândul despre moarte și despre veșnicie, despre Dumnezeu și despre cum pot fi mântuiți. Biblia însă ne atenționează: „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii“; „Un om care, fiind deseori mustrat, își înțepenește gâtul, va fi zdrobit deodată și fără îndreptare“ (Evrei 3.15; Proverbe 29.1)!

Timpul se duce și clipele zboară din viața mea și a ta,
Umbrele morții încep să se-arate în viața mea și a ta,
Ce s-așteptăm când Isus chiar ne cheamă,   ca păcătoși, să venim? —W. L. Thompson